Terapie comportamentală pentru copii cu autism și ADHD
Autismul este o tulburare de neurodezvoltare, care se caracterizează prin dificultăți de comunicare și interacțiune socială. Aceasta face parte din categoria tulburărilor de spectru autist, având o gamă largă de simptome. Persoanele care suferă de autism manifestă deseori tipare de comportament limitative și repetitive.
Cum afectează autismul copiii
Copiii cu autism fie nu se pot dezvolta la fel ca ceilalți, fie își pierd abilitățile sociale sau lingvistice dezvoltate anterior. Un copil care nu are autism își va dori să se joace cu alți copii, în timp ce un copil cu autism va avea probleme în interacționarea cu ceilalți și nu îi va plăcea să se joace cu alți copii. Copiii cu autism tind să aibă comportamente repetitive și pot avea inclusiv tulburări ale somnului, astfel încât le este greu să trăiască fără o rutină bine stabilită.
Pe lângă familie, un copil cu autism are nevoie de sprijin suplimentar și din partea profesorilor și colegilor, precum și din partea altor organizații non-profit care ajută persoanele care suferă de tulburări de spectru autist.
De asemenea, copiii care suferă de autism pot avea anumite activități preferate, care îi fac să se simtă bine. Tocmai de aceea, aceștia trebuie să facă mai mult din ceea ce le face plăcere – să se plimbe, să se joace sau să înoate
Diferența dintre autism și ADHD
Aceste două tulburări sunt confundate adesea, pentru că prezintă simptome comune, însă acestea sunt, de fapt, două tulburări diferite. Copiii diagnosticați cu ADHD prezintă dificultăți de concentrare și demenținere a contactului vizual cu ceilalți, simptome observate și în cazul unor persoane care suferă de autism.
Însă, ADHD nu face parte din tulburările de spectru autist. O diferență majoră între cele două este că persoanelor cu ADHD nu le lipsesc abilitățile sociale și de comunicare. Este posibil, însă, ca o persoană să sufere atât de autism cât și de ADHD. Totuși, obținerea unui diagnostic clar și corect este esențială pentru un tratament eficient.
specialistul îl ajută pe copil să învețe noi abilități de relaționare, cum să acționeze în diferite situații sociale și cum să comunice mai bine cu ceilalți; Analiza Aplicată a Comportamentului (ABA) este o tehnică folosită în tratamentul copiilor diagnosticați cu autism și constă într-unsistem de motivație bazat pe recompense. Această metodă își propune să modifice comportamentul copilului, pentru a-l ajuta să se integreze cât mai bine din punct de vedere social;
îl ajutăm pe copil să-și îmbunătățească abilitățile de limbaj și comunicare;
îl învațăm pe copil cum să facă anumite activități necesare în viața de zi cu zi;
este utilă pentru îmbunătățirea mișcării, a coordonării și a echilibrului;
părinții și ceilalți membri ai familiei pot învăța, în cadrul acestui tip de terapie, cum să se joace și să interacționeze cu copilul lor în moduri care să contribuie la îmbunătățirea abilităților sociale.